Când Aida trece din tricouri decoltate în tricouri din ce în ce mai decoltate

în diminețile de vară, din capul meu ies uneori nori de fum care urcă deasupra mea,

ba chiar jumătate din mine se înalță deasupra capului.

stau nemișcat în fotoliu și privesc neputincios: of, brațele mele lungi!

brațele mele încăpățânate. ale naibii brațe lungi!

se-apropie de mine aida înconjurată de cele zece pisici ale sale,

înconjurată de cele zece mirosuri și de cele zece parfumuri ale sale, și,

pe neprevăzute, tiptil-tiptil se furișează aida înaintea mea,

și își strecoară trupul dintr-un tricou decoltat într-altul.

reactiv din cale-afară, corpul meu se înalță imediat deasupra capului.

iar la lăsarea serii

aida îmi face în ciudă și trece din tricouri decoltate în tricouri 

din ce în ce mai decoltate 

(zece pisici birmaneze ori zece pisici persane mișună acum prin capul meu

și mi se pare că tot zece pisici miaună flămânde când aud numele aidei).

încă stau în fotoliu.

se lasă noaptea, iar aida, cu tricoul ei transparent,

ce-i scoate în evidență forma sânilor,

gura înfometată,

și linia gleznelor,

se strecoară la un moment dat în propriile-i brațe și se tăvălește ostentativ prin așternut,

ca să-mi incite poftele bărbătești,

și să-mi trezească fără ezitare toate simțurile,

dar brațele mele încăpățânate nu par a fi destul de lungi 

ca să ajungă până la ea.

of, ale naibii brațe lungi!