Frânturi sentimentale despre tălpile tale goale

ne-am sărutat într-o vară ca asta

undeva, în Uruguay sau Chile

și țin minte doar cum stăteam împreună

desfătându-ne cu porumb dulce

pe un covor de lână subțire

prin care nisipul îți perfora coapsele.

devoram amândoi alune caju dintr-un

vas de lut,

cu dexteritatea unor veverițe adulte,

și banane prăjite

cu gust de caramel.

mi-am dat seama atunci că

pofta noastră era într-atât de exotică

încât am început să râd.

țin minte și că

printre noi doi se rostogoleau mandarine

pe care m-ai îndemnat să le miros

în pauzele dintre săruturi

pentru combinarea senzațiilor.

canicula portocalie se odihnea uneori pe

umerii tăi înfierbântați

așa că ți-ai desfăcut părul prins arteziană la vârf

și partea superioară a costumului tău de baie

și mi-ai amintit că soarele ne hărțuiește cu semințe de pepene

și că nisipul din deșert e făcut din scântei,

ori din secunde pieptănate

în asfințitul roșu,

în timp ce sub noi creștea o perdea de stele norocoase,

aliniate asemenea unui public

într-o sală neîncăpătoare de teatru.

m-ai întrebat cum se numesc aceste fructe, căzute

din niște copaci pe care îi văd numai eu?

fructele pasiunii cred, ți-am răspuns eu dintr-o neștiință tâmpă,

și,

(am continuat eu cu aceeași naivitate)

dacă vei mușca din carnea lor

vei resimți cu siguranță nevoia acută

să mă iei de mână

și să mă duci nerăbdătoare în coliba ta din sat

ca să-ți regenerezi feminitatea ascunsă

prin țipete indescriptibile.

crede-mă, dacă n-aș fi auzit azi refrenul portocaliu al verii

deschizând fereastra,

nu mi-aș fi amintit de tine.

în schimb,

eclipsa asta de lună cred că va ține până

când se va topi în foc hârtia asta

pe care-am scris

frânturi sentimentale

despre tălpile tale goale.