Prieteni, nu mă luați drept nebun dacă la ora asta mă confesez liber, deconectat de orice formă
de înțelepciune. Pur și simplu azi mă simt întortocheat, greoi, condus în loc
de creier doar de creionul meu beat și amețit de la mirosul de hârtie nouă, pe
care îmi așez cu nerăbdare caligrafia pocită de clasa I. N-am să arăt azi nimănui
ce-am scris, desigur, și o să-mi ascund cu grijă temperamentul abia trecut prin
liniuțe, cerculețe și bastonașe.
Feriți-vă de scrisul meu o vreme, e un scris căzut pe gânduri, apoi realmente
scos din minți, e un soi de mâzgăleală
ordonată și neputincioasă care își dorește cu tot dinadinsul să spună ceva.
Să-ți spună ceva.
S-ar putea să sufăr de nebunia scrisului absurd, mai precis de demența din spatele cuvintelor greșit alăturate, iar uneori simt că
e în puterea mea să îmi tai, de unul singur, cordonul ombilical ce mă leagă de oniria nesfârșită a imaginarului
dezlănțuit, și că pot, de altminteri, să anihilez toate locurile comune, ideile
primite, fantasmele monstruos trezite din cele mai adânci viscere, tihna
îndoielnică a falselor iluminări ori chiar fericirea stearpă a nenumăratelor
extaze încă tributare propriilor ispite.
Am intrat într-un spațiu care îmi dizolvă chimic
cuvintele. Care le pune constant la încercare. Poate de aceea gândurile mele,
mâncate de rugini și de acizi, caută azi carcase organice, și nu cuvinte care
să le îmbrace, caută un alt fel de Dumnezeu
al etilenului, unul ce nu fumegă uituc într-o baie de săruri minerale. Îmi fac
griji pentru scrisul meu, pentru starea lui precară de sănătate. În unele nopți
are febră, în altele îmi pare descompus și adulmecat de cele mai viclene
bacterii. În altele însă, îmi pare aproape strălucitor, ca o ramură rară de
corali din mijlocul Pacificului. Ca o
eflorescență de cristale prinse pe stâncă. Sau chiar ca o sferă plăpândă de
heliodor. Ridic din umeri și mă-ntreb: ce mai rămâne aici de scris? Așa că mi
se pare normal să mă apuc din nou de primele mele desene caligrafice, și să
înșir, din reflex, liniuțe, cerculețe, bastonașe.
Mi-ar plăcea să vorbesc azi cu tine. Ție (prietene) aș dori să-ți întind ramura
mea de corali. Ține minte însă, că în același timp (oare îmi e îngăduit să
denumesc timp durata vidă a
respirației mele?) – eu nu mi-am propus azi să fac nimic altceva decât liniuțe, cerculețe, bastonașe.
văzută de sus, din înaltul cerului, etna se sărută cu apele în care, odinioară, ceva mai departe se năştea afrodita, sâmbure roşu de coral, pe insula în care dionisos dăruise secretul vinului către muritori.
RăspundețiȘtergerevăzută de jos, de pe nisipul fierbinte al siciliei unde odinioară oamenii zidiseră templul lui zeus olimpianul, lumea este o bucată de coral pe care fetele îl caută cu ochi sfioşi şi pe care ea, mediterana îl dăruieşte. din el se nasc şiraguri ce împodobesc gâturile subţiri ale fetelor ademenind sângele tânăr şi dornic de iubire.
am să te aştept acolo. să culegem bastonaşe, cerculeţe şi liniuţe de coral roşu.
ai să vii?
Am să vin. Am să las în spate cetățile Messinei și Cataniei, și am să plec în căutarea coralului tău roșu. Când am să ajung pe nisipul fierbinte, în fața ta, joacă-te cu mine, transformă-mă în ceva frumos. Ia-mă în căușul palmelor tale, cum iei apa limpede în care soarele construiește o catedrală, și bea apoi apă din solzii mei de pește mediteranean.
RăspundețiȘtergereAm să vin. Să numărăm amândoi liniuțe, cerculețe, bastonașe. Să răsturnăm lumea de la nord la sud, să clasificăm sentimente rare (pe cale de dispariție) exact cum biologii marini clasifică coralii mediteraneeni.
Am să vin. Lasă-mi doar la orizont o eșarfă de corsar prin care să recunosc din prima parfumul tău.
Ok, daca voi sunteti asa mesteri in vorbe, ce curaj sa mai am eu, fericitilor? Imi ramane doar sa ma bucur de talentul vostru. Bine macar ca nu-l tineti ascuns ci ne rasfatati si pe noi cu textele voatre delicios de poetice.
RăspundețiȘtergereHehehe, ești binevenită să intri și tu în acest joc al cuvintelor jucăușe și neastâmpărate pe care noi încercăm să le dresăm de atâta timp aici și nu numai.
RăspundețiȘtergereCurajul e o bucată de coral roșu, până la urmă.
Din liniute , cerculete si bastonase se pot crea cele mai fantastice, alambicate arabescuri. Nu exista complex prin sine insusi, exista doar combinatii de simplu. Din cand in cand e buna o astfel de cura de simplitate.
RăspundețiȘtergereZâmbesc de fiecare dată când cineva îmi traduce intențiile din spatele răsfățului meu textual. E cazul tău, Spunșieu.
RăspundețiȘtergereO seară faină,
Robert.
Fericirea este compusa din bucurii marunte. Si nu de putine ori cele mai simple lucruri dau nastere celor mai complexe sentimente. Iar daca nebunia ta chimica este prea complicata pentru lumea aceasta care cauta sa extraga doar valori materiale, inchide fereastra si deschide-i usa. Intr-un final, va invata sa te aprecieze asa cum esti.
RăspundețiȘtergereAșa e. Simplitatea e cel mai sofisticat lucru din lume.
RăspundețiȘtergere