marți, 23 iulie 2013

Dincolo de mine




Am fost întrebat de ce scriu. Poate pentru că nu știu (momentan) ce altceva ar putea, în ziua de azi, să mă smulgă din mine însumi. Vezi tu, o bucată intensă de text, o emoție moșită din cuvinte, ori un amalgam de sentimente bine scris și citit într-o cameră închisă, mă face să mă simt de parcă mi-a fost eliberată calea ce duce la viață. O pagină mișcătoare mă poate face să plâng sau să râd și mă poate determina să intuiesc, precum orbul pe întuneric, stâlpul sensului, colțul acela ascuțit din stomac, mobila de mahon din mine care nu ar trebui să fie acolo și pe care nu am observat-o niciodată. O scriitură reușită mă poate face să mă întind pe pat, liniștit și pierdut ca un gând, cu certitudinea aceea că sunt mort și viu în același timp, și că o propoziție distinctă și reală poate produce valuri memorabile prin mlaștina asta scurtă a timpului. Nici nu cred că pot spune aici câtă libertate îți poate da o foaie albă și cât spațiu de contemplare îți poate întinde în fața ochilor. Mă opresc puțin și realizez că acestea sunt secunde în care știu că aș putea scrie despre lucruri care să-i facă pe alții să vadă dincolo de mine.




 
 

7 comentarii:

  1. Haha! Postarea ta îmi aduce aminte de mine, când stau și mă holbez la o coală albă de hârtie și să străpung mii se emoții și sentimente, pe care, în cele din urmă, tot nu le pot transcrie pe foaie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi interesant să scriu cândva un text scurt despre câteva lucruri pe care nu le-am mai scris niciodată pe o foaie, care s-au pierdut înainte de a fi domesticite pe o coală albă de hârtie.

    Și totuși, chiar și momentul ăsta de neproductivitate, de nematerializare a gândurilor ce ar putea fi scrise, are farmecul lui. Mie îmi place momentul acela în care visez ce scriu, și apoi uit, dar îmi amintesc mai târziu că erau gândurite ce meritau scrise.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, exact! Dar, chiar și așa, regret deseori faptul că nu-mi amintesc cu exactitate și simt că am uitat multe detalii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Memoria compensează cu timpul și reactivează anumite amintiri pe care le poți așeza apoi în scris, dragă Zoe.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si totusi cred ca nu se dezvaluie totul in randurile tale. Nu ar avea cum. Esenta firii este mult prea tare pentru a fi turnata intr-o calimara sau pe o coala de hartie, fie ea si virtuala. Insa nu e rau, ma multumesc sa citesc cuminte si sa inteleg cat pot. Placerea e intotdeuna acolo si de multe ori descopar intelesuri ascunse, care poate nu imi erau cunoscute pana la momentul respectiv. Tine-o tot asa si nu ii mai lua in seama pe curiosi, alta treaba nu au.

    RăspundețiȘtergere
  6. Așa e Tibi, nu se demască chiar tot în rândurile mele. Încerc să las mereu o libertate cititorului de a vedea dincolo de cuvinte.

    Sunt de acord și când spui că experiența cuvântului scris are farmecul ei și că poate aduce revelații cu care altfel nu am fi intrat niciodată în contact.

    Mulțumesc de încurajare, oricum o voi ține tot așa.

    RăspundețiȘtergere