aș putea scrie despre
felul în care doi îndrăgostiți stau în același pat fără să se atingă unul pe
celălalt, fără să-și vorbească, dar și fără intenția de a pleca unul de lângă
celălalt.
aș putea scrie câte
ceva despre reverența bizară pe care oamenii o exprimă pentru steaguri și
pentru oglinzi.
sau despre oameni care
se uită prin pereții goi și reușesc totuși să vadă totul, și despre oameni care
au văzut totul fără să se gândească la ce vor să vadă, ori despre oameni care nu mai simt pe propria
piele arsura focului încins de jar.
aș putea scrie despre
oameni care nu mai sunt oameni, care nu mai sunt nimic altceva decât amintiri, despre
acea categorie de indivizi al căror nume îți zgârie partea superioară a
esofagului atunci când încerci să le pronunți numele, sau despre aceia pe care
îi speli undeva în sângele tău cu câteva cupe de vin consumate la lăsarea
serii.
aș putea scrie despre
felul în care se aud din exterior cluburile de noapte,
și despre felul în care
sună vocea ta din exterior, pe măsură ce buzele tale se apropie de urechea mea
ca să-mi șoptească nimicuri ce-mi prelungesc o vreme fericirea.
imaginatia ei are sclipiri escamotabile. aplecata peste masina de scris cu aer antic, incearca sa imi vorbeasca despre ce vede doar ea dincolo de realitatea din care o privesc. iar masina ei de scris nu e chiar atat de antica, ci doar parte dintr-un trecut devenit mai bun. imi dau seama ca alerg in directia gresita, dar, printre intensitatile linistite ale frazelor muzicale, ascult ticaitul mut al cursorului ce prinde viata pe o pagina inerta, atunci cand imaginatia ei refuza sa se ascunda.
RăspundețiȘtergereimaginația ei e o mașină veche de scris, cu taste lipsă. ei nu-i plac anumite litere, anumite sunete, anumite legături între silabe. ea vede lucruri pe care nu le poate așeza în scris. își rupe rochia de ciudă și o cuprinde o frenezie care o dezbracă și o învinețește în fiecare sâmbătă. dintr-o dată, gândurile ei surmontează cele mai neastâmpărate zâmbete. fiindcă își dă seama că imaginația nu e nimic altceva decât o grădină cu flori care trebuie udată din când în când. și că mașina ei veche de scris nu are nimic de-a face cu asta. ea știe că aleargă de multe ori în direcția greșită, dar nu-i pasă. din zonele necunoscute i-a fost trimisă cea mai sensibilă și tăcută muzică. muzică care i-a stârnit imaginația adormită undeva sus, în colțul paginii obraznice, care lenevea mai mult decât muncea pentru așezarea cuvintelor care înseamnă ceva.
RăspundețiȘtergereceva ce n-o să reușească probabil să spună niciodată.