duminică, 14 iulie 2013

Dă-ți întâlnire cu o frumoasă actriță (de teatru sau de film)




Prietene drag, biet ascultător al povețelor mele exagerate, vreau să te mai rețin o singură dată. Simt că mai sunt câteva lucruri pe care trebuie să ți le spun, cel puțin acum, cât încă licoarea lui Bacchus îmi altoiește simțurile și îmi deznoadă șireturile de pe limbă. Lasă-mă să-ți umplu paharul cu sângele ăsta de struguri, și să-ți mai povestesc câte ceva despre o altă femeie strașnică pe care ai face bine să o cunoști, asta dacă ai reușit (sau nu) până acum să cunoști o fată căreia îi place să cânte. Ei bine, crede-mă când îți zic că nu ai cunoscut dragostea nebună până nu ai iubit o actriță, o femeie care joacă teatru ori film, vreau să spun.
 
Dă-ți întâlnire cu o actriță (de teatru sau film, sau de ambele, de ce nu?) și o să înțelegi atunci ce înseamnă să fii iubit simultan de trupul lui Venus, de mintea Minervei, de grația Therpsichorei, de memoria lui Macaulay, de formele lui Juno și cum e să dormi pentru prima dată peste atingerea delicată a pielii de rinocer. Ascultă-mă bine: dacă ți se va ivi oportunitatea asta, ieși și te întâlnește degrabă cu o femeie care s-a născut pentru a fi actriță! O să înțelegi atunci ce vreau să spun acum, când mă sprijin cu atâta îndârjire de toarta paharului ăsta mult prea îngust.
 
Știi, se spune despre actrițe că sunt un fel de fluturi de lampă, niște flăcări portocalii aprinse din magneziu și fosfor, care ard din dragoste pentru tot ce fac, cu o intensitate și cu o luminozitate comparabilă cu o mie de blițuri de mare calibru sau cu străfulgerarea arsă a unui fulger descărcat din cele mai furioase ceruri. Spune-mi, ai văzut vreodată chipul unei actrițe care se îndrăgostește de un bărbat? Of, mi se înmoaie sufletul numai când mă gândesc la asta. Lasă-mă să-ți spun altfel: o actriță care iubește mi se pare cea mai frumoasă ființă de pe pământ. Mai frumoasă chiar decât o pasăre colibri așezată peste umărul unui pui de pisică proaspăt lins de mamă.
 
Nu râde, metafora asta e bună, dar tot incompletă pentru a-ți putea face o idee despre frumusețea ei. Dă-ți întâlnire cu o actriță, prietene, te vei îndrăgosti de ea iremediabil și vei realiza că nu avem la dispoziție toată viața ca să descoperim adevăruri din artă prin ochii femeii care ne fură inima și că n-o să știm poate niciodată care e adevărul păzit de dragostea dintre un bărbat și o femeie. Uite, chiar și eu, nu cred în nimic altceva decât în adevărul personal, la fel ca și Oscar Wilde, pe care îl consider aproape un prieten imaginar. Cred numai în ce gândesc eu cu mintea mea și nu mă las deloc influențat. Decât de femei frumoase, probabil, dar asta-i o altă poveste, ce ar trebui spusă în nopți mult mai lungi ca asta.
 
Dă-ți întâlnire cu o frumoasă actriță de teatru ori film ca să înveți lângă ea cum se poate opri rătăcirea asta continuă a omului printre atâtea măști. Ca să înveți că sentimentele și emoțiile umane reprezintă ceva mult mai mult decât un teatru ambulant de cuvinte. Dă-ți întâlnire cu o femeie care joacă și care se reinventează de atâtea ori pe scenă și o să descoperi o femeie frumoasă care n-a fost niciodată închisă într-o colivie. Nu zâmbi, ăstea nu-s cuvinte mari, sunt impresiile mele stocate acum pe masa asta, impresii din zilele în care ieșeam tulburat și îndrăgostit dintr-o sală de teatru. Ia aminte ce-ți îndrugă un lup bătrân ca și mine! Iubește o actriță și o să fii realmente ridicat din uitarea asta a cortinei pe care nebunii o numesc viață.
 
Ieși și te întâlnește cu o actriță și o să afli cum poate omul deveni nemuritor între palmele unei femei care caută întotdeauna ceva mai mult în viață. Îți spun, dacă vei avea norocul să te iubească și ea, măcar o vreme, vei fi atins atunci cum numai șoaptele unei femei iubite te pot atinge, cum numai gândurile unui abandon total în celălalt te pot atinge. Dă-ți întâlnire cu o actriță și ea îți va da, puțin câte puțin, câte ceva din frenezia aia frumoasă a încercării și câte ceva din curajul unei săli goale, în care se repetă cele mai îndrăznețe mișcări. Îți va da, apoi, o dragoste întreagă, și nu fragmente, și te va iubi până la vuietul sângelui tău de bărbat necopt în fața frumosului crud și viu.
 
Nu mai sta în preajma oricui, en attendant Godot (în așteptarea lui Godot, cum s-ar spune), și dă-ți întâlnire cât de curând cu o actriță. Cred că la fel ți-ar spune acum și gura lui Samuel Beckett, dacă s-ar afla prin preajmă, și cea a causticului Molière, și cea a ludicului Lope de Vega, a părintelui Shakespeare sau a introspectivului Ionesco. Stai lângă ea, las-o să se deschidă până unde simte ea că trebuie să o facă, ascult-o, privește-o ca și cum ai mângâia-o pentru prima dată. O să te surprindă. O să te iubească pe de-a-ntregul, o să-ți imprime pe retina ochiului și pe irisul inimii niște imagini pe care nu le vei mai putea șterge niciodată. O să-ți înrămeze gânduri senine într-o ramă mult mai mare decât cea prezentă, în care e încadrat momentan tabloul cenușiu al vieții tale. Și te va lăsa și pe tine să-ți desfășori culorile pe pânza sensibilității ei albe, o pânză care nu se va umple niciodată dacă vei știi să prețuiești corect asta.
 
Întâlnește-te cu o actriță frumoasă și vei cunoaște un fel cu totul aparte de femeie. Vei cunoaște o femeie care și-a riscat curajul tinereții ca să înțeleagă cum e să trăiești viețile celorlalți oameni. Ca să simtă cum plâng și cum râd ceilalți, cum se bucură și cum adorm aceștia în așternuturile iluziilor personalizate pe care și le construiește (în definitiv) cu mare grijă fiecare om. Din cuvintele și privirile ei, îți vei face atunci o vagă idee despre preocuparea ei de a renaște periodic ca o pasăre Phoenix din cenușă. Vei înțelege cât de profundă e pasiunea asta a ei de modela cele mai delicate emoții și trăiri.
 
Iar dacă te va iubi și ea, vei afla, la un moment dat, fără să o întrebi, desigur, cum arată un om îndrăgostit care renunță seara la orice mască. În prezența ta, ea nu se va ascunde, ci se va dezvălui pe ea însăși. Ți se dezvălui ca o improvizație melodică a marelui Thelonious Monk, legendarul compozitor de jazz care a reușit să devină cel mai înregistrat artist de jazz din istorie, alături de bunicul jazz-ului, Duke Ellington, care semnase însă peste o mie de melodii, în timp ce neastâmpăratul Thelonious nu se poate lăuda cu mai mult de 70 de compoziții. Și când te va săruta seara înainte de culcare, ar fi ca și cum ai asculta (doar tu) în exclusivitate Well, You Needn't, la un pian albastru, peste care sunt așezate perne din patul vostru conjugal.
 
Prietene, ar trebui să-ți dai întâlnire cu o actriță frumoasă ca să realizezi că fără aripi nu suntem nimic altceva decât niște pietoni anonimi. Cunoaște îndeaproape o asemenea făptură și o să înveți cum se țin mâinile între doi îndrăgostiți, cum se deschide gura, cum putem evada din capcana vorbitului anapoda, cum putem dizolva tăcerea penibilă și inestetică. Dă-ți întâlnire cu această raritate feminină și o să înțelegi pentru cine s-au inventat de fapt săruturile. Se spune că nimeni nu sărută mai bine decât o actriță. Mă duc până acolo încât îmi imaginez că te va săruta cum își imaginează ea că se sărutau seara Romeo și Julieta feriți de privirile celorlalți, pe undeva prin grădinile Veronei.
 
Numai și numai o asemenea nestemată cum e femeia care se îmbracă în roluri diferite pe scenă te poate învăța și ce înseamnă jocul din mintea unui adult. Ori flirtrul. În mintea ei, voi doi veți fi, pe rând, cei mai colorați pești-banană, cei mai săltăreți iepuri-smochine și cei mai vii canguri-căpșune care s-au putut închipui vreodată. Mai mult decât atât, îndrăgostește-te de o asemenea făptură minunată și ai să înțelegi ce înseamnă să trăiești permanent retroactiv. Amintirile frumoase dintre voi doi nu vor fi pierdute în acest fel. La urma urmei, amintirile nu sunt nimic altceva decât rămășițele lucrurilor pe care le-am trăit dar nu le-am uitat. Și, cum nu putem stoca tot ce trăim, stocăm amintiri, adică frânturi și fragmente. Îți va spune același lucru și ea, când veți conversa tăcuți unul în gândurile celuilalt. Conștienți că ideile ne vizitează doar când au ele chef.
 
Dă-ți întâlnire, cât mai ai timp, cu o frumoasă actriță de teatru sau de film, ca să afli puțin mai mult decât ceilalți despre dragoste. Ca să înțelegi semnificațiile profunde din sufletul unei femei care s-a metamorfozat probabil în replici și personaje din Cabala Bigoților sau din Tartuffe, din Burgezul Gentilom sau din Mult zogomot pentru nimic. Vezi tu, stimabile tovarăș vechi de pahar, actorul e prins oarecum într-o intersecție a profesiilor spirituale, el identificându-se cu personajul pe care-l interpretează, dar rămânând, în același timp, un simplu privitor. Așa că atunci când te va privi, vei înțelege că nici o altă femeie din lume nu știe să te privească așa. Să te dezbrace cu totul așa. Și mai cred că în ochii vei găsi mereu un teatru sau un cinematograf unic, un soi de loc veșnic de întâlnire făcut doar pentru voi doi.
 
Dă-ți întâlnire cu o femeie care a ales să fie actriță ca să-ți prelungești, în primul rând, dorul justificat de viață. Ca să vezi, prin ea, zi de zi, cum e să trăiești toate acele vieți pe care alții nu le încearcă niciodată. Fă asta, și o să vezi, în fiecare noapte de dragoste pe care ea o va vărsa în tine, că teatrul și filmul nu e nimic altceva decât viață, și că noi folosim acești termeni distincți doar pentru că, odată asumat acest fapt, credem că avem șansa și puterea de a ne decide în mod conștient existența. E adevărat, poate că fericirea ei va avea un preț, dacă aștepți febril răspunsuri care te vor umple de fapt cu și mai multe întrebări.
 
La urma urmei, până și dragostea nu e nimic altceva decât un răspuns nou îmbrăcat în fața unor întrebări  vechi de când lumea.
 
Dar, până una-alta, dă-ți, prieten drag, întâlnire cu o frumoasă actriță de teatru sau de film.
 
Sau (de ce nu?), dă-ți întâlnire cu orice femeie care-ți place.



 


6 comentarii:

  1. Cum să-ți mulțumesc pentru ceea ce sentimental și intelectual, prin stilul tău unic de a scrie reușești să-mi oferi decât lăsându-ți mesajul acesta de apreciere? Ai auzi altfel aplauzele mele? Vreau o carte a ta, am descoperit câțiva, trei bloggeri pe care vă întâlnesc aici și vă las aici, pe tărâm virtual, iar asta nu îmi place, nu îmi ajunge.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am primit, iată, astăzi, (de ziua Franței), cele mai frumoase complimente posibile. Dar cuvintele tale de apreciere m-au bucurat într-un mod indescriptibil, m-au dezarmat și mi-au smuls cele mai vii zâmbete.

      Vreau să scriu o carte în următorii 2 ani (cel mult), lucru pe care nu îl mai pot amâna, pentru că așa simt. Când se va realiza asta, îți trimit cu mare drag un exemplar.

      Mi-ai făcut duminica senină (într-o zi ploioasă).

      Mă bucur că ți-a plăcut acet text.

      Ștergere
  2. Mi-a plăcut tare mult articolul acesta! Mi-ai spus că vroiai să abordezi tema asta mai devreme sau mai târziu, dar nu mi-a fi trecut prin minte că aveai să scrii un asemenea poem de adorație cu privire nu doar la actrițe ci și la actorie în general. Superb!

    RăspundețiȘtergere
  3. Zoe, într-un fel, m-am gândit și la discuțiile noastre când am început să așez cuvintele în pagină. Să știi. Nici nu-ți imaginezi cât mă bucură de mult să aud că ți-a plăcut acest text, acest dialog, poem și această înșiruire de calități a unei femei cu totul aparte.

    Dialogul acesta de la distanță este ultimul dintr-o serie de dialoguri imaginare pe care le-am creionat ca urmare a unui text inspirațional scris de o scriitoare pe numele Rosemarie Urquico (care argumenta de ce trebuie să ne dăm întâlnire cu o fată care citește). Ți le recomand să le citești pe toate. Le-am scris în luna iunie (Dă-ți întâlnire cu o fată care scrie, cu una care pictează, dansează, căreia îi place să cânte, etc...)

    Mă bucur foarte mult că ți-a plăcut, mai ales ție, care o să intrii în curând în lumea asta minunată a actoriei.

    RăspundețiȘtergere
  4. I-auzi! Păi am să le citesc, având în vedere că-mi place când mă regăsesc, într-o anumită măsură, în textele altcuiva. Încă odată, felicitări pentru o descriere amănunțită a eternului feminin!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că o să-ți placă.

    Eu îți mulțumesc pentru aprecieri și pentru că ești.

    RăspundețiȘtergere