joi, 11 iulie 2013

I been gone but you're still my lady, and I need you at home






Îți poate fi dor de cineva care nu a existat niciodată? Nu știu. Dragostea mea e o tăcere lungă. Iar lipsa ei e o lungă tăcere. Sesizați diferența? Suntem prinși în oglinda înșelătoare a aceluiași verb. Volatili din cale-afară, ne trezim uneori prinși într-un vârtej ce ne aruncă departe, pășind dincolo, în oglindă, dar în lumea celuilalt, celui pe care-l iubim, unde visul ni se sfârtecă în mii de cioburi cu chipul nostru imprimat pe ele, împărțit apoi la infinit.
 
Omul se inventează pe sine.
 
Învață, migrator, să poarte măști, ascunzându-se.
 
Numai cine crede poate aduce munții și mările aproape, numai cine crede va reuși să-i asculte pe alții cum bat din palme. Numai el va reuși să adune, ciob cu ciob, chipul destrămat și să-l întoarcă spre el însuși. Merită să iubești măcar pentru a fi crezut, pentru a crede în celălalt, pentru a înțelege că despre dragoste e vorba, la urma urmei. Vezi tu, dragostea poate fi o moarte lungă, iar lipsa ei este o lungă moarte. E o diferență insesizabilă, dar majoră, în același timp.

Dedicated to a flapper girl. 





 

6 comentarii:

  1. Acum depinde foarte mult de cum se inventează pe sine. Poate, foarte bine, să evolueze sau poate, la fel de bine, să-și picteze câte o mască în fiecare zi, depinde numai de alegerile sale.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă îi place actoria, își va picta o altă mască în fiecare zi. :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, numai să facă bine să-și picteze măști frumoase și smulgătoare de zâmbete.

    RăspundețiȘtergere
  4. Are mustăți de pisică și dinți de iepuraș.

    RăspundețiȘtergere