Un cerc al sentimentelor între Suzuki și Honda

Mărturisesc că în ultimele săptămâni am același vis straniu. Un vis în care de la o vreme încoace te văd din ce în ce mai des pe o motocicletă Suzuki, exact așa cum ești, ispititoare, irespirabilă, cu părul desfăcut, de undeva de pe motocicleta mea Honda. Și-n vis tu faci sensul giratoriu de la primărie și eu te urmăresc în sens fără să știu dacă are sens această urmărire, dar mă gândesc că așa e în iubire, adică iubirea însăși e un sens giratoriu, nu poți să ieși din el, nu poți, efectiv nu poți, nici să semnalizezi la stânga, nici să semnalizezi la dreapta, ci doar să te învârți și să te învârți din nou de o sută, de trei, de patru sute de ori în jurul tău ca pământul în jurul propriei axe. Și cum ziceam, iubita mea, în vis eu te urmăresc, și mă învârt și eu în jurul tău, până când nu mai știu cine urmărește pe cine, și nici cine e urmăritul și cine urmăritorul. Și ne tot învârtim unul în jurul altuia, până când ajungem la un consens, până când începem să vedem la fel, să gândim și să simțim la fel. Până când vedem că mai sunt și alte drumuri, și alte sensuri, și atunci ieșim încercuiți din cerc și ne încercuim fiecare cu iubirea celuilalt și pornim împreună cu toată iubirea înainte, cu toată încrederea, cu toate speranțele, nerăbdători, până la primul motel, până la prima parcare.