vineri, 5 iulie 2013

Un fel de unicorn al existenței umane




Am aflat că există un fenomen excepțional în care bebelușii nou-născuți, odată ieșiți din pântecele mamei, încep să vorbească (cu fluența unui om care vorbește dintotdeauna), să râdă sau uneori chiar să cânte. E un eveniment unic. Ceva de vis. Un moment singular și irepetabil. Un fel de unicorn al existenței umane. Îți spun, chiar deunăzi un doctor din Cluj mi-a povestit că el a adus pe lume peste 20 de bebeluși de-a lungul carierei sale îndelungate. Și mi-a confirmat că există o asemenea clipă magică, care nu durează foarte mult, și care are loc doar în primele zeci de secunde ale nașterii, iar apoi dispare la fel de repede ca orice lucru bun din viață, care se dizolvă odată cu apa în care bebelușul este spălat pentru prima dată în lumea nouă care-l primește cu atâta dragoste. Mi-a dezvăluit că bebelușul râde o singură dată sau uneori chiar de două ori, în timp ce vorbele îi vin pe limbă numai în zilele posomorâte, furtunoase și ploioase. Și că i s-a întâmplat odată să dea naștere unei fetițe cu pielea castanie care l-a privit zâmbind, cu o strălucire neobișnuită în privire, și mi-a jurat chiar că după câteva secunde aceasta l-a întrebat Où? S’il vous plait, où?”, care în franceză înseamnă Unde? Vă rog, spuneți-mi unde?” Iar apoi lumina din privire i-a dispărut, ochii revenindu-i la normal, tocmai la timp pentru ca fetița bebeluș să înceapă să plângă.





3 comentarii:

  1. Buna, imi place in continuare cum scrii, te urmaresc chiar daca nu iti las mereu comentarii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu îmi amintesc şi-acum prima secundă când am ieşit
    ...era soare, mamei îi era frig;
    şi-ai dreptate, Road, am întrebat: mere sunt?
    Iar doctorul încurcat, mi-a zic ceva de sfârc sau de sân,
    că nu mai ţin minte. Şi imediat,
    ca să nu mai vorbesc, să i se pară că tac,
    a apucat sfârcul mamei mele şi mi l-a-ndesat,
    în buzele încă-n lichid.
    Apoi speriat, s-a suit pe-asistentă şi m-a imitat:
    "mere sunt?"
    Zic speriat, că tremura,
    chiar şi pe-asistentă o scutura.
    Şi ea, în loc să-i răspundă ceva,
    zicea "oa" sau "a", că n-am înţeles,
    de ce am început, după ce am supt ce-am supt,
    să-l imit eu pe el.
    Toate cuvintele le-am uitat,
    merele au venit mai târziu,
    o tonă cred c-am mâncat.
    Şi cam atât...
    ce să-ţi mai zic...
    Cât ai zice biscuite ras,
    necunoscutul pe toţi ne-a găsit:
    asistenta s-a măritat,
    doctorul alţi prunci a-nţărcat
    de la limbă,
    fiindcă-n spital
    lucrurile trebuiau să funcţioneze normal.

    RăspundețiȘtergere