sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Confesiuni ascunse sub privirile tale neatente





Te privesc uneori
și-mi vine să-ți desenez,
să-ți vorbesc ori să-ți scriu
despre dragoste. – Ce poate fi mai
captivant?
Universul
Infinitul
Tu
Și poate singurul bărbat ce te iubește.
Dar acesta, sub povara universului, a infinitului și a ta, nu mai știe să tacă și-ți povestește
câte ceva despre dragoste. Mărunțișuri.
Vezi tu, iubita mea, despre dragoste se spun tot felul de lucruri.
Unii se bat în piept și spun că dragostea e de mai multe feluri. –
Nu e adevărat. –
Dragostea e numai una și e indivizibilă.
Este adâncă.
Este suavă.
Este – în special – spontană.
Adâncimea, finețea, spontaneitatea însă nu pot fi singurele ei atribute [ale dragostei].
 

Acestea n-au nici un fel de valoare dacă [când] nu sunt înnodate în mănunchiul
statorniciei și încrederii. – Tu mi-ai spus că mă iubești. –
Dar oare dragostea ta este adâncă?
Uite, să presupunem că eu aș fi un factor pasiv. –
Și nu aș face absolut nimic ca să-ți stârnesc interesul.
Atunci, tu m-ai uita în 5 minute. –
Așa că fac pe paiața, pe clovnul, pe bufonul și
îți scriu versuri, îți scriu texte, îți scriu scrisori, epistole, dau naștere unor
împrejurări care te-ar putea scoate din sărite, sunt când gelos, când indiferent,
când rece când cald, când drăgăstos când enervant. –
Și dacă nu aș fi așa?
Te-aș pierde fără doar și poate [și fără cale de întoarcere]. –
Dar dragostea ta e suavă?
Spune-mi, despre ce vorbim noi cel mai des?
Despre Vlad, despre Maria, despre Eva Mendez, despre Michelle Dockery,
despre Lolita, despre Morcheeba, [despre Jared Leto], despre Ioana, despre baronul de Münchausen, despre tanti Geta, despre Tarantino, despre... [lua-m-ar toți dracii]
[Tu de multe ori mă rănești adânc]
Uneori mai vorbim și despre mine. –
Iar atunci mă [rănești adânc] simt foarte prost. –
Spune-mi, dragostea ta e spontană?
Mi-ai înfășurat vreodată, din senin, brațele în jurul gâtului?
M-ai sărutat pe neașteptate?
Mi-ai vorbit cu strălucirea-n ochi, mult și pe nerăsuflate?
Spune-mi, dragostea ta e stabilă? –
Mai bine nu. Să nu mai vorbim despre asta. –
Dar totuși, dragostea ta este?
Nu, iubita mea. Nu, nu, nu, nu, de-o mie de ori
nu. Tu nu mă iubești. –
Și de ce?
Hai să încercăm s-o lămurim. –
Întâi să începem cu mine. –
Și s-o luăm tot așa, punct cu punct. –
Dragostea ce ți-o port e adâncă. –
Dar tu ignori speranțele [și sentimentele] mele cele mai
senine și îndreptățite.
Îmi ești un fel de icoană. –
Deși te culci cu alții. – 
 

Ești, pentru mine, femeie perfectă.
Dar tu-i iubești pe alții.
Iar eu, nu caut să-ți fac scene. Ci să fiu cât mai discret. -
Să nu crezi că sunt slab.
Aș putea să suprim totul, dar mi-e dragostea prea adâncă.
Și dragostea mea e suavă. –
Dragostea mea te acoperă, nu te atinge.
Ea te protejează, nu te supără.
Te amuză, nu te face să plângi. –
Și dragostea mea e statornică.
Nici nu mai e cazul să ți-o demonstrez. –
Am aflat, prin urmare, de ce nu mă poți iubi:
Dragostea mea e prea puternică
Și ți-e teamă să nu te răstoarne. –
Așa e, eu am scris texte interesante
Eu am scris versuri, epistole și mărturisiri sentimentale
Eu ți-am apărut aureolat în nimb de
portocală. Așa că ai început să mă admiri neutru.
Să mă respecți.
Dar respectul asfixiază dragostea, anihilează entuziasmul spontaneității,
uniformizează adâncimea, căldura, avântul, totul. –
Și uite-așa, am descoperit și a treia cauză:
Oamenii iubesc în două feluri.
Unii își duc femeia la câmp, o dezbracă și o posedă. –
Ei nu cunosc [știu] nimic mai bun în dragoste decât a te culca cu o
femeie. –
Poate că [ei] au noroi în suflet, nu știu.
Ce nenorocire pe acele femei [aș spune eu] dacă bărbații lor au noroi în suflet! –
Sunt oameni ce nu cunosc frumusețea femeii. –
Ce nu știu să posede
Ce nu știu să mângâie.
Bărbați ce nu știu să inoportuneze, și care trec, discreți, în umbra zidurilor. –
Ei nu simt, ci zâmbesc
Văd cu ochiul liber că ție îți plac cei din urmă. –
Dar, cu toate astea, o să-ți fac o confesiune sinceră:
Tot mi-ești dragă. –
Îmi ești.
Iar când te privesc, ochii tăi îmi limpezesc mintea,
îmi înalță sentimentele și aruncă cu particule de fericire peste visele mele și atunci
nu-mi imaginez că aș putea experimenta vreo voluptate mai intensă decât aceea
pe care o simt când te privesc. –
Eu nu știu adevărul
[Deși îmi doresc să-l știu]
Dar uneori mă simt foarte aproape de el. –
Oare tu crezi că ai mai putea întâlni pe cineva care să fie [tot așa] de aproape de el
când te privește?
Aștept să-mi spui.
Aștept.
La fel cum aștept
ca [dragostea] să nască în inima ta iubirea. –
La fel cum aștept ca dragostea ta să fie adâncă, suavă și stabilă.
La fel cum aștept momentul în care [mi] te vei pierde în ochii mei și-mi vei spune: -
Mi-s dragi multe lucruri, mă fac fericită multe, mă fac fericită uneori oamenii,
stelele, muzica, dansul, pictura, dar cea mai dragă îmi e dragostea ta...
Poate atunci voi atinge adevărul
Și poate că atunci ți-l voi spune și ție. -  










  

4 comentarii:

  1. Rămân fără cuvinte de fiecare dată când îți citesc blogul. Nuștiu cum de reușești, dar cuvintele tale îmi ajung până la inimă și deseori mă pun pe gânduri.
    Felicitari! O să ajungi departe, chiar mă rog să ajungi un Eminescu al secolului 21!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorina, m-au copleșit realmente cuvintele tale frumoase, cuvintele tale de apreciere, dar cel mai mult înseamnă pentru mine faptul că îți răpești câteva minute din timpul tău liber ca să cutreieri și navighezi în marea cuvintelor mele care cred că întotdeauna au ceva de spus.

      Ștergere