Cea mai frumoasă
amintire a copilăriei este proiecția naivă că dacă devii adult ești implicit mai
special. Însă ceea ce o face specială este exact contrariul a ceea ce gândeam.
Uite, am devenit într-un târziu adult. Asta între noi fie vorba, fiindcă în
preajma ochilor tăi sălbatici și cruzi mă simt ca și cum aș fi un copil care dispune
de o groază de rețete la medicamente interzise. Îți aud vocea incredibilă la
telefon și-abia atunci realizez că fericirea mea nu ar dura chiar într-atât de
puțin ca efectul unei pilule alternative. Fiindcă pentru mine, fericirea nu e
suportabilă decât în doze homeopatice. Nicio șansă să mă sting în culmea ei, în
supradoza fericirii de a-ți atinge părul...
Încă nu ți-am spus, dar
când în 1967 Jimi Hendrix a dat foc
chitarei sale, pe scenă, cu un gest ritualic și psihedelic, divinizând-o, cred
că trăise acea apăsare nocivă și nirvanică pe care o resimt eu când mă pierd în
nuanța ochilor tăi... Nu vreau să dau vina pe împrejurări (acestora nimeni nu
le poate acorda sentințe definitive) dar ești diferită și mă enervează la culme
asta. Atât de mult îmi plac semnele distinctive de pe pielea ta, de fapt. Și
vocea ta apăsată ce se răsfrânge până la mine ca și cum ai face dragoste pentru
prima oară. Deocamdată nu știu cum să fac să te cuprind, ori să-ți recunosc nurii
dimineața la trezire. N-aș vrea să renunți pentru mine la amintirile adunate
până acum și nici să nu mai poți avea amintiri de-acum înainte, dar aș vrea să
râdem împreună ca și cum ar râde unul singur. Vezi tu, dragostea e uneori o
dulce lobotomie, mai bună și mai dreaptă decât perfidia întrebării care îți dă
iluzia că ai de unde alege sau că poți alege răul cel mai mic.
Tenul tău închis mă
duce cu imaginația departe, până într-acolo încât parcă aș fi în spatele tău,
înainte de prima noastră întâlnire, iar tu, neîntorcându-ți privirea, respirând
aritmic dar și știind că am ajuns la câțiva metri de tine, ai schița un zâmbet
plin de înțelesuri pentru tot ceea ce urmează. În schimb, eu aș ști că ai ieșit
din casă cu acea brumă de frumusețe corect apretată, uneori la patru ace, cu
fermoarul rochiei închis întotdeauna la spate, ca mâinile neștiutoare să nu
ajungă la cursorul care adună și desface dinții de metal. Abia în târziu de noapte, când m-ai privi din
întuneric cu corsetul căzut pe dușumea și cu o foame a tălpilor de a frânge
cearșafuri, mi-ai pune cu adevărat lumea la picioare. Atunci, mintea mea,
golindu-se și dezgolindu-se de atâta parfum de femeie, ar începe drumul
insolent și evaziv al frumuseții reale, disidente, dureroase.
Te plac deja, și după
prima noapte închis în cameră cu tine n-aș mai ști ce am de făcut mai departe
și te-aș lăsa să mă rupi în două.
"după prima noapte închis în cameră cu tine n-aș mai ști ce am de făcut mai departe și te-aș lăsa să mă rupi în două."
RăspundețiȘtergeredar ochiul ştie fără să vadă, epiderma recunoaşte fără să aibă nevoie mai mult decât de o atingere ca de fluture, gura ştie că ceea ce a sărutat deja, cândva, e ca izvorul din care se adapă acele albe şi mari păsări ale sufletului, de nesecat.
şi mă întreb numai, atunci când toate aceste nelinişti te macină, dacă tu vezi cu adevărat în noapte, atunci când fermoarul îşi slăbeşte strânsoarea, că dinţii lui sunt de fapt toate îmbrăţişările tale, cele care mă leagă şi mă dezleagă de tine.
astăzi am să-ţi aduc cireşe.