Plăcerea asta ni se
scurge prin picioarele înlănțuite de aseară, tu ești toată un zâmbet, de parcă
resturi de stele ți se scurg printre gene și prin tot ADN-ul tău necatalogat de geneticieni încă. De la ultimul zenith ți-au rămas fluturi amorezați
prin păr cu toate că încă continui să râzi chiar și-așa, despuiată și
binedispusă. Îmi pui întrebări, cum și de ce, în jurul nostru sunt atâtea
corturi revărsate, și-atâtea cadrane renovate și mai încolo chiar un pian dezacordat, ce parcă se sprijină
pe gleznele sale moi, înghesuit și el, și timorat de frumusețea ochilor tăi
odihniți de dimineață. Sânii îți sunt încă proaspeți și puși uneori la frigare
între două reprize de dragoste ale obrajilor mei. Îți vorbesc despre acea
candoare de fruct exotic pe care vreau s-o descopăr, de vise și planuri ce o să
vină.
Azi noapte mi-ai învelit
ușor ochii. Adormisem cu ei deschiși și pierduți într-un crater al amintirilor
amare, se strecurase-n mine întreg universul palid al deziluziei și printre pleoape
se foiau gânduri nestatornice inclusiv după
toate legile fizicii. Dar ai reușit să stingi totul în zori, de parc-ai
fi avut abilități de șaman, mi s-a părut că stăpânești Ursa Mare și cea Mică,
pe care le-ai determinat să-și agațe cuminți roțile în cer. Dimineața m-am
răzgândit și am închis ochii din nou. Să nu dea în ei soarele, pe care în vis
l-am văzut cum se străduia să apună în altă parte. Mi-ai smuls un sărut mușcat
și nebărbierit și gustul tău părea de secole parfumat cu ceva substanță sado. Parcă
aveam briciul deschis, pregătit să tai toată existența nulă de dinainte, de
când nu te cunoșteam ci doar îmi imaginam că te-aș putea întâlni prin câteva
magazine spaniole, pe sub balansoare trepide unse cu vopsea mediteraneeană și
accentuate de lumina manierismului în care trăim și care-a uitat de adevărata
dragoste.
Mă ridic în picioare să
încropesc un mic-dejun apetisant, dar ochii mi se ațintesc pe fereastră înspre
colțul în care cerșește un pictor gol de viață, adorat de toate pisicile din
cartier, ce zici că respiră egal ca într-un marș german. Pisici nebune, ce
tropăie de dimineață încălțate în cizme cazone, cu vulturi pe umeri, asuprite
de vreun kaizer seară de seară. Tu
vii din spate și mă-nbrățișezi strâns, parcă dinadins ca să-ți simt nurii ce se
strecoară prin tricoul tău lung pe care scrie Different, dragoste, așa îmi spui, așa mă alinți, de ce duci viață de nomad artist, misterios
și îngândurat totodată, plin de seminție tradițională abundentă ca mazărea în
supa de toamnă? În mine e doar un foc echilibrat acum, un soi de refacere,
îmi vine să te răsfăț până va crește din mine un zeppelin sporadic plin de orgasme și sunete, dar în câteva secunde
văd cum dimineața se evaporă... aud doar vocea ta în continuare care-mi șoptește
fără perdea hai ia-mă cu tine spre țara
orgasmelor de toamnă... tu nu
observi că vreau să fac dragoste cu tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu