De câte ori îmi juleam
genunchii, copil fiind, bunica mă lua deoparte și îmi săruta genunchii până ce
durerea dispărea cu totul, și până ce mă simțeam din nou bine. Pe măsură ce am
crescut, am învățat de ce săruturile funcționează întotdeauna, și am învățat
mai ales despre magia din spatele fiecărui sărut primit din dragoste
necondiționată.
Odată cu trecerea
timpului, dorința mea de a cădea și de a-mi juli genunchii doar ca să fiu
sărutat, s-a oprit, gândirea mea s-a complicat, iar ambițiile mele s-au
schimbat. Am uitat de bucuria acelor trucuri magice pe care un copil le țese
atunci când își dorește atenția celor care-l iubesc. Am învelit de-atunci, probabil
din pricina vreunei amnezii de care suferă adulții, sărutul dulce al copilăriei
cu intrigi și romanțe, cu așteptări și gesturi grăbite, cu reproșuri sau
mulțumiri pripite, cu prea multă patimă, cu poftă și sete, cu prea multă
dragoste sau chiar cu regrete. Am ajuns, în timp, să mă simt ca Oscar Wilde în ultimele lui zile, cum spune și cântecul.
Vezi tu, câteodată îmi
doresc să-ți deschid fiecare rană sau fiecare cicatrice numai ca să văd fiecare
gând întunecat care te apasă și care îți fură mintea departe, departe de mine,
și să-i dau, fiecăruia în parte, câte un sărut.
Iar tu, să folosești
fiecare sărut ca pe o sabie care te apără de dragoni, și de toți demonii care
te vânează și te țin trează noaptea, atunci când nu poți dormi și când mă
trezești cu zeci de săruturi mărunte numai ca să te țin în brațe. Sau ai putea,
dacă vrei, să folosești fiecare sărut ca pe un bandaj care să-ți înfășoare
sufletul nevindecat și fragmentat de amintiri urâte. Poate că așa ar exista o
șansă ca și tu să simți magia aceea pe care eu o simțeam în copilărie, și să fi
bine din nou. Să fii plină de dragoste și strălucire, să te îneci iar în râsul
acela ștrengar de care m-am îndrăgostit, și să-ți dorești în fiecare vară să-ți
julești genunchiul numai ca să ți-l sărut încă o dată eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu